Nu am știut atunci că vei pleca
(De-a valma vin gândurile mele)
Acum abia mai pot distinge binele de rău
(Demult mă tot pierd în clar-obscur)
Și doar te rog: nu mă mai judeca,
(Uneori văd numai dansuri de iele)
Văd ca prin vis chipul tău, chipul tău.
(Dar să mă-ntorc din vise nu mă-ndur)
Cuvintele nu mai au demult valoare
(Limbajul se vulgarizează pervers)
Sensul li s-a pierdut undeva în trecut
(Nu mai am timp s-o iau de la-nceput)
Nu mai trăiesc pentru nimic și mă doare
(Culorile vii din minte mi s-au șters)
Că nimic nu mai e ca la-nceput.
(Iar prostia din jur a ajuns de temut)
Oameni îmi vorbesc în limbi necunoscute
(E mult de când visam la Turnul Babel)
Și nebun sunt de cum îi înțeleg
(Și misterele mă atrăgeau în lumea lor)
Vocalele de fier lovesc abrupte
(Acum vorbele-mi sună plat și tembel)
Și din mii de noime eu tot pe tine te aleg.
(Și cavalerii de taină nu mă mai vor)
Timpul toacă domol, conformist, ca un călău.
(Din toate cu nimic n-am rămas, sunt pierdut prin neumblate căi)
Într-un tărâm de basm, eu văd chipul tău, chipul tău.
(Și din neant, din lumi de zei se-ntrupează ochii tăi, ochii tăi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu