De ce sunt făcut să mă răzvrătesc mereu,
Printr-o metafizică numai a mea,
Prin care te caut pe tine, căci tu m-ai făcut zeu
Și nemuritor m-ai făcut, sau poate nu prea…
Cât de frumoasă ești tu, iubito, cât de trufașă ești,
Din minciuni frumoase mi te recompun,
Ca să-mi aduc aminte de ochii tăi celești
Ce prizonier mă țin în gânduri de nebun.
Poate că tu ești tinerețea mea pierdută
În lumi care acum sunt de vis,
Tembel e menestrelul, iar cântarea-i slută
Când totul în fața-i numai abis.
Din cuvinte frumoase am creat clișee, stereotipuri fără sens,
Limbajul se stinge încet, cuvântul ”câine” nu mușcă, dar latră intens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu