marți, 16 octombrie 2012

adolescentinele unui oaspete de seamă: Crenguța Vlad

Îmi plâng neputința din vârful mâinilor
în vârful picioarelor…

amare tăceri îmi plâng
neputința vorbelor…

sălbatice dezmierdări deplâng
neputința lutului primar…

Și mă întreb atunci :
de unde-și mai gasește sufletu-mi
puterea să-și plângă
neputința Neființei ?






Aripile-mi au uitat să-nmugurească
Sufletu-mi se clatină la marginea iubirii –
Va mai zbura ? La ce bun ?...

Orizonturi fleșcăite se-nalță deasupra-i
unde lumina a-ncetat să-mi simtă viața





La marginea sufletului
iubirea-mi se clatină amețită :
va cădea in străfunduri
pierzandu-se-ntre falduri de-ntuneric ?
sau iși va-nmuguri aripi
spre-o veche, pură, înfrunzire ?



Nu simți cum te-nvăluie
beția neagră a cuvintelor,
cum te amețesc, te poartă,
te-adorm și te înșeală ?
Cuvintele sunt păsări cernite ale gândului…
Le auzi croncănind ?
Trebuie prinse si jumulite de fanfaronadă
Scoate-le ochii și ține-i în palmă :
îi vezi cum te mint ? zdrobește-i apoi –
sunt lași și n-au curajul sa se stingă.



Acoperă-mi buzele și nu le lăsa răgazul să răsufle vorbe….citește-mi doar palmele și invață să le sorbi adevărul !





Fericirea e un tărâm al nimănui,
o speranță în mai bine
o credință în Dumnezeu
și o motivație pentru verbul “a exista”





Mă uit în harta palmei tale și mă văd plutind triumfătoare pe o lacrimă
Mă uit in harta palmei tale și mă-nfior văzând un carusel de inimi trecatoare…



Miez de noapte voi lansa
Spre ochii-ți să-i înnrourez
Și să-ți surprind spasmele buzelor

Prinzându-i stelele
Alipește-ți obrajii de pământ
și-ascultă cum vuiește marea-n departare

Lipește-ti trupul de un copac
și fă-l să vibreze ca șuierul gândurilor tale

Țintește-ți brațele spre lună
și-adoarme –i lumina furând-o-n tine


Lasă-le Lor doar slabe licăriri – stele





Unde sunt ? nu știu,
am plecat din mine
și nu vreau să mă întorc….

Nu vreau ? nu pot ?
Nu mai pot !





Aș vrea să-ți ating străfundurile,
să-ți desfac sufletul petală cu petală – crin –
și-ostenită de mireasma-i
să uit chemarea-mi și să cânt…

Ai vrea să-mi simți brațele frământându-ți sufletul ca pe un imens cadran al orelor târzii ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu