Mai erau multe mituri de dărâmat,
Istoria ne-apăra de prezentul mizer,
Acum avem c-un erou mai puțin de blamat,
În piață l-a spânzurat un spițer.
Ce e Ardealul de fapt? Ce să le spunem copiilor?
E doar un dar divin, un legământ uitat.
Școala Ardeleană nu mai există.
De ce să ne supărăm când un dezaxat,
Spânzură o păpușă cu trufie fascistă?
Sa ne pierdem deci în relativizare:
Iancu n-a fost decât un aventurier,
Nu mai amintiți de pașoptiști în școli,
Horea, Cloșca și Crișan au murit degeaba,
Nu mai citiți Țiganiada.
E vremea să uităm că alții odată au murit ca noi s-avem astăzi o țară
Noi nu suntem datori nimic, patria-i o povară.
miercuri, 23 martie 2011
marți, 22 februarie 2011
Hermeneutica freudiană a unor visuri pierdute
Unde sunt ochii tăi, fată, mirată, curată,
Unde sunt mâinile tale mici și subțiri,
Unde-s poveștile noastre de altădată,
Unde sunt gândurile trădate-n priviri?
Nu am uitat nimic, nu am vrut să uit nimic.
E vremea amintirilor, dar e mult prea devreme.
Lumea toarce domol dup-al său vechi tipic.
Sunt prea bătrân ca să am a mă teme.
Departe i-acum semeția de-atunci,
La fel și bravura din faptele mele.
Nu mai alerg sa te prind când în valuri te-arunci.
Nu te mai caut prin uitate castele.
Eu nu mai sunt eu și viața-mi e plată.
Ai rămas doar un nume, frumoasă fată.
Unde sunt mâinile tale mici și subțiri,
Unde-s poveștile noastre de altădată,
Unde sunt gândurile trădate-n priviri?
Nu am uitat nimic, nu am vrut să uit nimic.
E vremea amintirilor, dar e mult prea devreme.
Lumea toarce domol dup-al său vechi tipic.
Sunt prea bătrân ca să am a mă teme.
Departe i-acum semeția de-atunci,
La fel și bravura din faptele mele.
Nu mai alerg sa te prind când în valuri te-arunci.
Nu te mai caut prin uitate castele.
Eu nu mai sunt eu și viața-mi e plată.
Ai rămas doar un nume, frumoasă fată.
luni, 14 februarie 2011
Despre Ei, sau cum am învațat să-mi iubesc țara
Daca dai de cuvinte sparte,
De gânduri fără idei,
De speranțe mai mult deșarte,
E semn că acolo sunt ei.
Cu fețe hâde, cu rânjete largi,
Cu haine scumpe, cu opere complete,
Cu învățături foarte vagi,
Mulți sunt profesori, cu diplome-n perete.
Alții sunt oameni de vază,
Mânuitori de mase și dolari,
De nici nu-ti mai trebuie pază
Viespiile omoară canari.
Este putoare, venin, lehamite și vomă îmi iese pe-o nară,
Mult prea târziu i-acum să ne mutăm în altă țară.
De gânduri fără idei,
De speranțe mai mult deșarte,
E semn că acolo sunt ei.
Cu fețe hâde, cu rânjete largi,
Cu haine scumpe, cu opere complete,
Cu învățături foarte vagi,
Mulți sunt profesori, cu diplome-n perete.
Alții sunt oameni de vază,
Mânuitori de mase și dolari,
De nici nu-ti mai trebuie pază
Viespiile omoară canari.
Este putoare, venin, lehamite și vomă îmi iese pe-o nară,
Mult prea târziu i-acum să ne mutăm în altă țară.
Bibliografie
A fost într-o zi de Bacovia,
Pentru Arghezi era prea târziu
Printre parți, Nichita-nvia
Ion Barbu zâmbea zurbagiu.
Erau niște versuri deja spuse
Nu bizare, ci banale
Cuvintele se așterneau supuse
Cu rare străluciri mai triviale.
Nu mai era nimic de zis,
Blaga epuizase concertul
Labiș nu fusese greu de ucis
Cu greu s-exprima introvertul.
Printre uzine m-am născut, într-un tărâm de basm.
Semne fără coerență, armonie într-un marasm.
Pentru Arghezi era prea târziu
Printre parți, Nichita-nvia
Ion Barbu zâmbea zurbagiu.
Erau niște versuri deja spuse
Nu bizare, ci banale
Cuvintele se așterneau supuse
Cu rare străluciri mai triviale.
Nu mai era nimic de zis,
Blaga epuizase concertul
Labiș nu fusese greu de ucis
Cu greu s-exprima introvertul.
Printre uzine m-am născut, într-un tărâm de basm.
Semne fără coerență, armonie într-un marasm.
luni, 24 ianuarie 2011
miercuri, 20 octombrie 2010
Sonet de toamnă târzie
Într-un decor de sfârşit de lume,
Într-o lume lipsită de conţinut,
Printre poezii mai mult postume,
Cuvintele au chipul slut.
Turnirurile sunt acum carnavaluri,
Dar măştile au devenit străvezii,
Metafora se pierde-n pluraluri,
Iar cavalerii au nume hazlii.
Nopţile nu mai au mistere,
Frunzele cad inutil,
Jurămintele sunt efemere
Şi adevărul se-ascunde umil.
Nu mai întindem mâna să pipăim, privim doar prin ochean,
Pădurea nebună nu se mai vede, decât pe micul ecran.
Într-o lume lipsită de conţinut,
Printre poezii mai mult postume,
Cuvintele au chipul slut.
Turnirurile sunt acum carnavaluri,
Dar măştile au devenit străvezii,
Metafora se pierde-n pluraluri,
Iar cavalerii au nume hazlii.
Nopţile nu mai au mistere,
Frunzele cad inutil,
Jurămintele sunt efemere
Şi adevărul se-ascunde umil.
Nu mai întindem mâna să pipăim, privim doar prin ochean,
Pădurea nebună nu se mai vede, decât pe micul ecran.
miercuri, 29 septembrie 2010
Radu Stanca: Cea mai frumoasa floare
Ce sa-ti aduc, iubito, de pe mare?"
O intreba in soapte intr-o zi.
"Din insule pierdute-n departare
Cea mai frumoasa floare - care-o fi"
Abia se mai zareste-acum catargul.
Pe tarm cu ochii-nchisi si mana-n san
O fata alba, alb masoara largul,
Si-n ochii ei clipeste-un somn pagan.
Un an intreg prin insule cu soare
Corabia opri si stranse-n ea
Morman de flori, caci fiecare floare
Cea mai frumoasa-n felul ei era.
Dar florile, prea multe intr-o seara,
Cu pesti de aur prinsi la subtiori,
Corabia de foc o scufundara,
Si toti murira-ncolaciti de flori.
Pe tarm stau doua fete-n asteptare :
"Ce ti-ai dorit ca dar in acest an?"
"Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare...
Cea mai frumoasa scoica din ocean"
http://www.youtube.com/watch?v=lxR13q6SzJw&feature=related
O intreba in soapte intr-o zi.
"Din insule pierdute-n departare
Cea mai frumoasa floare - care-o fi"
Abia se mai zareste-acum catargul.
Pe tarm cu ochii-nchisi si mana-n san
O fata alba, alb masoara largul,
Si-n ochii ei clipeste-un somn pagan.
Un an intreg prin insule cu soare
Corabia opri si stranse-n ea
Morman de flori, caci fiecare floare
Cea mai frumoasa-n felul ei era.
Dar florile, prea multe intr-o seara,
Cu pesti de aur prinsi la subtiori,
Corabia de foc o scufundara,
Si toti murira-ncolaciti de flori.
Pe tarm stau doua fete-n asteptare :
"Ce ti-ai dorit ca dar in acest an?"
"Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare...
Cea mai frumoasa scoica din ocean"
http://www.youtube.com/watch?v=lxR13q6SzJw&feature=related
Abonați-vă la:
Postări (Atom)