Death

It’s you,

It’s always been you
Lovely as always
Just sitting there, saying nothing at all,
Being just the way you are.
It’s your eyes that make me go slightly insane.

It’s been all these years,

Like sailing away adrift,
Going nowhere in particular,
Just away from you.

It’s my thoughts of you stampeding in my mind,

I’m not missing you, I keep reassuring myself.
Now I know: it’s not you,
It’s my memories of you,
It’s probably my destiny to be lonely.
You are only a word
And I don’t know what you mean,
Not any more, not any longer.
I’m not old, I’m probably dead.

Poezie gasită in ranița unui soldat român mort in Primul Război Mondial

Nu plânge, Maică Românie!


“Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neȋmpărtășit!
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit….


Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!

Nu plânge, Maică Românie !
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!”