E prea târziu iar dinozaurii au apărut din nou
Deși Noe pe arcă nu i-a luat.
Se plimbă printre noi mirați că încă existăm,
Dar asta se poate schimba cu ușurință.
Nu trebuie decât să ne întoarcem la idei revolute,
Să scoatem iarăși armele,
Să-l mai ucidem o dată pe Iorga
Și-n general tot ce nu gândește ca noi,
Tot ce e altfel decât noi.
Astfel o să ne regăsim identitatea
De criminali.
Să ne rescriem iar și iar istoria,
Să-i torturăm din nou în pușcării
Pe cei mai buni dintre noi,
Să închidem într-un ospiciu
Amintirea lui Eminescu
Și să tratăm cu mercur ideile sale,
Pe Caragiale să-l mai exilăm o dată,
Pentru a nu pierde esențialul,
Și anume spiritul atotcuprinzător
De român verde.
Verde crud, verde crud,
Nu mai văd, nu mai aud.